M-ai facut sa zambesc in seara asta.
Am hotarat sa fac o plimbare. Simteam nevoia de o gura de aer proaspat, de zumzet de seara in Parcul Izvor. M-a fascinat intotdeauna parcul asta prin goliciunea lui. Era ca si cand vegetatia nu putea creste datorita Colosului din apropierea lui, Monstruozitatea impunatoare cunoscuta drept Casa Poporului sau Palatul Parlamentului. Pur si simplu manifesta putere si impune respect!
Mergand agale prin parc am simtit ca lipseste ceva… Ba nu! Era prea mult defapt: loc de joaca pt copii, tarc pentru caini, deosebit de multa lume si galagie. Niciun respect pt monument! Daca lipsea ceva, acel lucru era linistea! Dezamagit ca nu voi gasi ceea ce cautam aici, am decis sa plec mai departe prin Centrul Vechi…
Trecand pe langa obisnuitii badarani ce se aduna in centru, neimpresionat de pustoaicele imbracate provocator dar mestecand ciunga cu gura deschisa, facand apel la apelative ca “fa”, “ba” si care isi scot si isi baga mai mult decat barbatii, femei cu 3 straturi de fard si machiate odios; ei bine peste toate culorile nefericite am avut sansa sa dau de tine!
Au fost doar 10 secunde! 10 secunde care mi-au raspuns tuturor ofenselor vizuale si auditive de mai devreme. Zambetul tau era ca o briza de aer racoroasa intr-o zi inabusitoare de vara. Era ca o eliberare, era ca ciripitul unui stol de privighetori. In ochii tai se vedeau sclipiri mai multe decat bolta cereasca. In momentul ala mi-am dat seama ca sunt dependent. Nu de alcool sau droguri, ci dependent de fericirea din ochii tai. Hrana pentru sufletul meu stricat si ratacit, o sclipire de lumina in abisul intunecat.
Satena inchis, pasind cu gratie si incredere de parca mizeria dimprejur nu se afla in aceeasi dimensiune cu tine, nu avea cum! Pluteai deasupra tuturor. Imbracata in tinuta office, sacou, pantaloni si o bluza alba special aleasa sa-ti scoata in evidenta, cu rafinament, bustul. Vorbeai la telefon cu cel cu care trebuia sa te intalnesti iar propozitia ce am surprins-o si zambetul cu care ti-ai subliniat decizia si atitudinea, m-au cucerit si mi-au adus zambetul si starea de bine:
” Nu-i nimic daca intarzii, stai linstit, te astept.” Acel zambet de final, fara fite, fara suparare, fara drame, doar o asigurare adusa celui drag ce-i spune mai mult decat mii de cuvinte, iar intelesul nespus este: “te-am asteptat atat de mult sa intri in viata mea iar asteptarea a meritat. Meriti sa fii asteptat! Sa te astept cateva minute sa ajungi la o intalnire e joaca de copii. Termina cu grijile, cu prostiile, voi fi aici cand vei sosi, ne asteapta lucruri mai serioase, ne asteapta NOI DOI, IMPREUNA, bucurandu-ne si impartasind.”
Atunci mi-ai readus aminte… Vreau totul si ceva in plus! Ma hranesc cu senzatii, trairi si emotii din cele mai diverse si mai exotice!
Intr-o lume care considera ca doar prin a fi “strident” poti atrage atentia, este minunat ca exista si ochi care pot vedea adevarata frumusete din simplitatea unui gest sau a unei priviri. Acea “naturalete nobila” pe care multi sunt prea grăbiți ca sa o mai descopere…
Multumesc pentru comentariu
Stiu ca n-am mai scris de mult, dar ma incurajezi s-o fac mai des.