Ştiam că nu sunt decât o altă opţiune pentru ea, cu toţii suntem opţiunile cuiva şi cu toţii avem la rândul nostru alte opţiuni. Ciudat? Ciudat că ne considerăm între noi bunuri de larg consum? Femei şi bărbaţi, bărbaţi şi femei. Ne place să avem opţiuni, opţiunile ne oferă siguranţă. Datorită opţiunilor putem negocia cu cei care ne consideră la rândul nostru opţiuni.
Ce ciudat! Negociere… în dragoste? E cu adevărat dragoste sau satisfacerea unor nevoi adânc îngropate în noi? Sau poate că suntem nişte victime ale educaţiei, ale imaginaţiei, ale societăţii. E uşor să te laşi sedus de ipostaza victimei: “Nu sunt eu de vină că-mi plac genul ăla de femei/genul ăla de bărbaţi.” Într-adevăr atracţia nu este o alegere, e mai degrabă o predispunere, însă în loc să ne lăsăm duşi de val intervin convingerile limitative: partenerul e suficient de bogat, frumos şi isteţ? Ce slujbă are? Oare va fi acceptat de familie, de prieteni? Cum va arăta viitorul alături de acel partener? E bun la pat? E suficient de dotat? Şi exemplele pot continua…
Eram o opţiune pentru ea, am continuat să fiu o opţiune până în momentul în care am observat pe unul dintre tipii cu care se întâlnea. Fără să mă gândesc prea mult m-am comparat cu respectivul. În acel moment am simţit că sunt superior individului respectiv, în acel moment ea a devenit o opţiune pentru mine. Femeile simt cel mai uşor schimbarea în atitudinea unui bărbat. Cred că la început a fost surprinsă, apoi a devenit intrigată, în scurt timp am înaintat în opţiunile ei. Nu, încă nu ajunsesem în vârful piramidei, însă simţea nevoia să-mi vorbească mai des, să se întâlnească mai des cu mine, să-mi vorbească mai frumos. Poate că nu ajunsesem încă la nivelul partenerilor cu care se întâlnea dar simţea o schimbare, simţea potenţialul pe care-l aveam, femeile întotdeauna simt potenţialul unui bărbat şi caută să-l ţină aproape. Cred că femeile ar putea fi cei mai buni impresari sau căutători de talente.
Mi-a căutat compania atât de mult încât am exploatat momentul şi i-am oferit o dovadă a abilităţilor mele. Cred că acela a fost momentul când a realizat că ea a devenit o opţiune pentru mine.
Când lucrezi în vânzări pentru suficient timp e atât de uşor să realizezi că toţi oamenii sunt conduşi de nevoi. E suficient să afli care sunt nevoile lor şi să vii în întâmpinarea acestora şi nu vor şti cum să te răsplătească mai tare. Odată ce ajungi să identifici nevoile unei femei e atât de uşor s-o cucereşti încât e aproape un păcat. Nu există ticăloşie mai mare decât să fii bărbatul care poate satisface nevoia unei femei şi apoi s-o faci. Hmm… Sau e oare ticăloşie mai mare să ai această putere şi să n-o faci?
Leave a Reply