Nu-mi mai place de tine!

Pentru a crea atmosfera perfecta pentru lectura, porniti melodia de mai jos:

Erai cea mai fermecatoare fiinta din lume, m-ai impresionat in profunzime. Sigur… imi ofereai o erectie fizica, dar si una emotionala, nu-mi puteam lua gandul de la tine! Noptile erau fara liniste, fara somn, dominate de un freamat interior. Am alergat ca un nebun dupa tine, ca un caine in calduri, numai Dumnezeu stie. El, amicii si amicele carora ma plangeam: pe Facebook, la telefon, pe messenger. Luasem toata lista la puricat cu toate fostele sau vechile pasiuni, sa aflu ce n-a mers cu ele ca sa corectez cu tine. Disperat? Putin spus… Tu nu stii ce e aia disperare, oamenii care au totul de-a gata pentru ca le-a fost acordat de Mama Natura nu cunosc disperarea. Eu o stiu, m-a testat de atatea ori… Mi-am facut-o aliat in cele din urma, am botezat-o: “Nemultumire constructiva”. Ambitie si dorinta, dorinta si ambitie, atat cunosc. Eram ca un taur cu rosu in fata ochilor, tu in fata mea, in mintea mea, in aerul pe care-l respiram. Nu ma puteam concentra la treaba, la sedinte, la discutiile cu prietenii, era sa provoc si cateva accidente rutiere. Zambetul tau il purtam cu mine-n fiecare gand, vocea ta o auzeam in fiecare suflare. Noptile erau pline de amor imaginat, eram pierdut, stiam asta…

Flori, cadouri, mesaje, telefoane, surprize, interviuri cu prietenii tai pentru a mai afla o informatie in plus, cat de mica, care sa ma aduca mai aproape de inima ta.  Nimic nu functiona! Eram doar unul in plus in lunga ta lista de admiratori. Toate tehnicile de seductie din arsenalul meu pareau de prisos… Eram trist, dezamagit, epuizat, dar inca determinat! Nu eram dispus sa accept un refuz!

Am schimbat strategia, abordarea, am facut un pas in spate, sa-ti las prilejul sa gusti din altceva. Era unicul lucru pe care-l mai puteam face. Si dupa ce ai gustat, dupa atatea tatonari, dupa atatea insistente, ai realizat ca gustul celalalt nu e la fel de bun, ca-i lipseste ceva. In sfarsit… te-am avut! Si am fost in al 9-lea cer! Totul era roz in jurul meu, vedeam fluturi, aveam fluturi in stomac. Mancarea si bautura aveau gust mai bun, toata lumea era frumoasa in jur, toti erau minunati. Aveam un zambet tamp pe toata fata, viata nu putea fi mai buna de atat!

Si apoi s-a intamplat! Nu stiu cand anume s-a intamplat. Momentul exact imi scapa… nu stiu daca atunci cand ti-ai intors interesul asupra mea, nu stiu daca atunci cand te-am dat jos de pe piedestalul pe care te urcasem fara voia ta… Cert e ca s-a intamplat! Mi-am dat seama ca nu esti ceea ce-mi imaginasem, nu esti printesa pe care o cautam, nu e nimic sclipitor la tine. Atunci cand ai devenit muritoare, banala, atunci cand am realizat ca n-am fost prima ta alegere, s-a spart vraja. Atata energie, atata timp, atatea resurse, pentru a o avea pe “cea de necucerit”.

Daca reflectez un pic, poate ca vraja s-a spart atunci cand te-am avut. Initial am fost trist, dezamagit de mine, ca nu am realizat greseala, apoi mi-am dat seama ca esti o victorie, chiar daca una de moment. Iar eu sunt un cuceritor prin excelenta, si ca orice cuceritor imi fixez privirea pe urmatorul obiectiv de cucerit.

Tu esti trecutul, nu stiu ce am vazut la tine, nu stiu cum am fost legat la ochi atata timp, nu stiu ce-a fost in capul meu, hormonii de buna seama… Cert este ca nu-mi mai place de tine!