Pentru a intra în atmosfera potrivită pentru lectură vă recomand să ascultaţi melodia de mai jos:
Eram în faţa ei, ne priveam în ochi. I-a fost rănită inima, de către el, din nou. A început să i se umezească ochii aducându-şi aminte. A încercat să-şi ferească privirea nevrând să-şi arate vulnerabilitatea, însă prea târziu. Straniu, dar arăta atât de frumoasă plângând, mi se rupea sufletul de dragul ei. Durerea ei era durerea mea. Voiam să-i alin durerea cumva, să-i fiu pansament pentru inimă, să-i umplu golul pe care-l simţea.
Era încă o frumoasă îndurerată. Celei dinainte iubitul îi promisese iubire veşnică pentru a pleca apoi în altă ţară. Alta fusese maltratată de iubitul ei ca apoi s-o lase însărcinată pe sora ei şi s-o ia pe aceea de nevastă. Altei femei i-a fost cucerită inima de un bărbat căsătorit, a aflat târziu, mult prea târziu că să dea înapoi, era pierdută şi ştia asta. Nu-i poţi pune piedică inimii atunci când se porneşte. Povestea celei din faţa mea era similară, stătea cu tipul ăsta de 3 ani, aflase între timp că el avea o relaţie paralelă de mai mulţi ani. Când a luat decizia de a se căsători, s-a căsătorit cu prima iar ea a rămas amantă cu promisiunea că peste câţiva ani se va despărţi de cealaltă. Iar ea s-a păcălit că e adevărat. A acceptat compromis după compromis, s-a minţit iar şi iar, şi-a creat o poveste de dragoste paralelă cu realitatea, pentru că realitatea era prea dură pentru ea. Însă realitatea e ca un demon, continuă să te bântuie, te scoate din lumea imaginară în care trăieşti. Te plesneşte atunci când te aştepţi mai puţin, te loveşte sub centură, te doboară. Poate că e mai bine aşa. Poate că e semnalul de trezire pe care-l aşteptăm. Oare cât timp vom mai amână alarma până să luăm decizia de a ne trezi?
Continua să plângă. M-am apropiat de ea, am început s-o îmbrăţişez, mai întâi tandru, apoi am apucat-o ferm să-i ofer ceva real de care să se ancoreze, ştiam că are nevoie de asta. Am început s-o sărut printre suspine, mi-a răspuns la sărut. Mângâierile, sărutările, alcoolul şi dorinţa de uitare au pus stăpânire pe simţurile ei. Când emoţiile copleşesc o femeie, are nevoie să i se redea echilibrul, aproape că-l cerşeşte. Aşa îşi dorea şi ea, nu era un moft, era o nevoie la fel de importantă precum aerul în acel moment. Aşadar am împins-o în pat şi continuând s-o sărut pasional, de parcă nu ar fi existat ziua de mâine, de parcă eram hrană unul pentru celălalt, am început s-o dezbrac. Golul din sufletul ei mă atrăgea, dorea să fie umplută, la propriu. Aşadar am penetrat-o în forţă, nu dorea ceva tandru. Nu acum, nu eram eu tipul cu care să-şi dorească ceva tandru. Nu! Eu eram tipul cu care dorea să uite de durere, de cea sufletească oricum. Nu eram tipul care-i cutremură lumea, ea îşi dorea ca eu să fiu tipul care-i să-i cutremure trupul. Voia să fie futută ca pe o curvă, simţea nevoia să fie pedepsită şi eu ştiam asta. Voia să fie pedepsită pentru păcatul de a iubi un bărbat care nu-i putea întoarce iubirea înapoi. Aşa că am futut-o în forţă, cu patos, cu palme peste fund, cu tras de păr, cu muşcături de gât. Voiam să-mi pun amprenta asupra ei, voiam să-i fiu pansament pentru suflet, îi simţeam durerea, îi vedeam machiajul scump stricat, îi vedeam lacrimile uscate. Arăta ca o curvă şi i-am spus-o, a gemut şi mai tare. Îmi plăcea să-i alin durerea, mă simţeam util, voiam sa alin durerea tuturor femeilor, poate că era un impuls patern sau poate că-mi plăcea să mă simt folosit, fiecare om cu demonii lui. La final, după ce am terminat, am simţit un imbold s-o sărut pe nas şi pe frunte, tandru. A izbucnit în plâns şi mi-am dat seama că am stricat tot. Am fost egoist şi mi-am dorit mai mult decât să fiu un pansament pentru o noapte. Am reuşit s-o rănesc şi eu. Pentru a două oară rănită în aceeaşi zi de bărbaţi, ce dezamăgire e această rasă! Mi-am întors privirea, nu voiam să-mi vadă faţa indurerată.
Am reuşit în ultimul moment să-mi înăbuş un suspin şi-o lacrimă…
Melodie: Taxi – Ploaia pe mare link: https://www.youtube.com/watch?v=BqMC2Hy0V9M
Leave a Reply