Ploaia

Mi-a placut intotdeauna ploaia, sau ca mai toate tabieturile pe care le avem, imi place de atat de multa vreme incat nu imi amintesc cand a incetat sa ma supere si cand a inceput sa-mi placa. Daca a fost un moment cand a inceput sa-mi placa vreau sa cred ca era pe inserat, intr-un inceput de toamna. Da! Ploaia o asociez toamnei. E cea care vine si ajuta frunzele ruginii sa pice mai repede. Ploaia ne aminteste ca e timpul sa ne retragem la casele noastre, in siguranta, cea care ne imbie la imbratisari, la impartasiri de taine, cea care ne acopera suspinele si ne ascunde lacrimile.

Imi place ploaia sub toate formele ei, e ca o femeie naravasa. Imi place cand o aud tiptil, tiptil, o picatura aici, o picatura colo, sfioasa, retinuta dar fara a-i rapi impetuozitatea. Imi place cand pica “mocaneste”, picaturi mici, dese, gentile ca o mangaiere, ca si cum ar dori sa picteze o poveste de basm doar pentru mine, pentru ca stie ca-mi place sa dansez in ea. Imi place cand ploua cu picaturi mari, grele, atunci spala sufletul de pacate, ofera o pedeapsa pentru greselile comise si deschide calea unui nou inceput. Una dintre preferatele mele ramane ploaia sub forma de furtuna. E ca si cand ar face sex nebun cu vantul. Atunci cand ploaia devine torentiala, cand nu vezi la 2 metri in fata, cand vantul te ia pe sus si parca smulge copacii din jur. Aia e ploaia blestemelor, cel putin eu asa o numesc. E momentul in care poti tipa la Dumnezeu pentru tot ce ti-a facut, pentru ca te-a trimis pe “pamantul asta nenorocit”. E momentul in care iti plangi de mila si dai drumul la lacrimi, la furie, la blesteme. Momentul in care ridici pumnul strans spre cer si iti juri pe cer si pe pamant ca vor plati toti pentru ce ti-au facut, pentru ca “vor vedea ei”. E momentul promisiunilor, al pasiunilor, al ambitiilor si juramintelor. Pentru ca atunci te gasesti gol in fata naturii, in fata lui Dumnezeu.

Cu siguranta atunci cand a inceput sa-mi placa ploaia a fost un moment de cumpana, cand eram suparat pe EA, pe mine, pe viata. Cand imi blestemam zilele, cand sangele-mi clocotea in vene si ploaia era singura alinare a suferintei mele. Atunci am imbratisat natura, pentru ca natura ma imbratisa la randu-i.

Am iesit de la metrou, ploua… Nu inteleg oamenii care se sperie de cateva picaturi, care stau inca in statia de metrou asteptand ceva. Eu nu astept, eu te imbratisez. Imi doresc sa te inspir, sa te beau, sa ma las mangaiat sau biciuit de tine, dar in mod cert curatat. Tu esti confidenta mea, cea care-mi stie cele mai intunecate secrete. Cea care trimite oamenii grabiti la adapost si acopera gemetele de extaz orgasmic din masina, exact ca in noaptea trecuta.

Tu esti aliatul meu, ca in acel moment cand mergeam cu masina, alaturi de EA. Era o noapte cu o ploaie groaznica, torentiala, furtuna in toata regula. Furtuna in sufletul meu, furtuna in sufletul ei. Se suparase cu cateva ore mai devreme pentru ca a vazut ca primisem pe messenger o poza cu un decolteu de la o tipa. Nu am vazut-o niciodata atat de furioasa. Se simtea ranita, credea ca o insel. Fara sa-si dea seama mi-a facut atunci cel mai frumos compliment primit vreodata din partea unei femei, mi-a zis printre suspine, lacrimi si disperare: “Erai aproape perfect!”. Cum stiu femeile sa-ti flateze ego-ul si sa te intepe implacabil in acelasi timp. Niciodata n-am inteles de unde au talentul asta. O durea, ma durea ca o durea. Nu-mi placea sa o vad suferind. La naiba! Lacrimile si postura vulnerabila n-o faceau sa para decat si mai frumoasa. Tatal ei iesise din tura si dorea sa sarbatoreasca vizita noastra. Atunci a inceput o ploaie naprasnica si nu avea cum sa ajunga in aceeasi seara acasa. Simteam nevoia de o gura de aer, dar mai important, doream o ocazie de a-mi ispasi pacatele. Asadar am hotarat sa iau masina si sa ma duc 20 de Km pentru a-mi aduce socrul acasa. Ea a insistat sa vina cu mine si am pornit la drum. Mergeam cu 30 Km/h, nu se vedea decat 2 metri in fata, pe un drum serpuit printre munti, un singur pas gresit si ajungeam intr-o vale. Multi soferi au cedat lupta contra naturii si au tras pe dreapta, pe avarii. Eu continuam sa merg mai departe, o luasem ca pe o provocare, ca pe o noua posibilitate de a-mi testa abilitatile. Asadar am plonjat in necunoscut, bazandu-ma pe o combinatie de instinct, vedere si memoria drumului. La cat de vorbareata era deobicei, acum era tacuta, ca o stana de piatra. Furtuna rupsese crengi de copaci, o vedeam cum tremura de frica, m-a intrebat : – Tu vezi ceva? Caci eu nu vad nimic. I-am strans piciorul, neluandu-mi ochii de la sosea, si i-am zis cu cea mai mare incredere: – Vad perfect, stai linistita. stiu ce fac. Dupa 45 de minute de mers pe drumul serpuit prin ploaie torentiala, l-am luat pe tatal ei si ne-am intors acasa in conditii de mers ceva mai favorabile.

Dupa ce am ajuns, destul de tarziu in noapte, am mancat, am baut, am sarbatorit cu totii. Ea era inca destul de tacuta si rezervata in comparatie cu felul ei de-a fi… Credeam ca e inceputul sfarsitului, ca nu va trece cu vederea peste cearta de mai devreme… nici nu stiam cat de mult ma inselam! A plecat ceva mai devreme la culcare. Eu am mai baut doua pahare de visinata cu tatal ei si am vorbit despre calculatoare, telefoane si alte gadgeturi. Am ajuns si eu in camera, cu intarziere, incercam sa evit o cearta si sa incerc sa dorm linistit. Cand m-am asezat in pat, langa ea, observ ca era goala. Se intoarce spre mine si-mi spune:

– Credeam ca nu mai vii… sunt super excitata, te vreau acum! Si fara niciun avertisment si-a lipit buzele de ale mele si a inceput sa ma sarute cu pasiune, sa ma muste si sa ma dezbrace cu nerabdare de haine. Nu a mai fost loc de alte cuvinte, sau cel putin nu pana cand am intrat in ea. Nu o auzisem niciodata gemand atat de tare, nu-i pasa daca suntem auziti de parintii ei, nu-i pasa daca suntem auziti de vecinii ei. Ma dorea cu sete si, desi eu eram cel care folosea deobicei un limbaj vulgar in pat, de data aceasta ea a condus ostilitatile. Obscenitatile ce ieseau din gura ei parca erau poezie pentru urechile mele, ma intaratau sa i-o trag cu patima. Apoi s-a pus capra si se zbatea ca un demon. Nu-mi venea sa cred! Ea era cu adevarat iubita mea? Unde s-a ascuns pasiunea asta pana acum? N-am mai reusit sa fac fata simtirilor ce ma navaleau si mi-am dat drumul cu un racnet animalic. Spre surprinderea mea, m-a scos in secunda urmatoare din ea, s-a intors rapid spre mine si m-a luat in gura pana m-a golit de tot. Avea in privire un licarit greu de descris: pasiune, perversitate, dorinta, mandrie, provocare si iubire.

O tineam strans in brate si o pupam intr-una, nu imi venea sa cred ca am un asemenea giuvaier langa mine si multumeam cerului ca e perfecta din toate punctele de vedere, mai mult decat poate cere orice barbat. Speram ca aceasta noapte de dragoste sa nu fi fost ultima. Sa nu fie o partida gen: “sa-ti aduci aminte ce ai pierdut, fraierule!”

Am intrat sub dus, imi place apa cum curge peste mine. Poate din cauza asta prefer dusurile in locul bailor lungi, dusurile imi aduc aminte de picaturile ploii, simt ca sunt curatat de pacate si ma ajuta sa-mi pun gandurile in ordine. Citisem un articol in care scria ca barbatii stau 30 de minute sub dus, 5 minute sa se spele si 25 de minute sa  se gandeasca. Ei bine fiecare are nevoie de un rasfat intr-o forma sau alta… Acum cele 25 de minute sunt dedicate tie!